De crezi în poezie, În sfânta armonie Din bolţile cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti; De crezi în tinereţe, În gingaşa frumseţe Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce insuflă a ta privire, O! scumpul meu odor! De crezi în al tău frate, În suflete curate, În cer, în Dumnezeu… Precum eu cred în tine Ca în cerescul bine, Crede-n amorul meu.
sâmbătă, 19 aprilie 2025