De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii toţi din lut Erau de la geneza lumii noastre până azi, Toţi oale şi ulcele şi gropi s-ar fi făcut De-atâta-nsingurare, dorinţă şi necaz. De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii din granit S-ar fi-ntrupat, ca munţii, şi-ar fi rămas statui, Din pieptul lor cetate măiastra-ar fi clădit, Dar zidurile-i triste nu foloseau nicicui. De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii, din oţel Se prefăceau în săbii ce cu tăişul rece Le spintecau simţirea, şi nesimţind defel Treceau prin timp sihaştrii cum orice pustnic trece. Dar te-ai născut, femeie, din coasta lui Adam Şi-n loc de coastă, suflet a căpătat bărbatul, Şi dragoste de tine... de nu o căpătam Azi nu-mpărţiam cu tine iubirea şi păcatul! O, câtă desfătare şi câte bucurii Ne-ai oferit, alăturea fiindu-ne, femeie! Noi fără al tău zâmbet nici nu ştiam zâmbi, Şi fără zâmbet, viaţa, e palidă scânteie. Îţi mulţumim, femeie, azi, pentru că exişti Şi-aduci culoare, cântec şi vis în preajma noastră. Ne iartă, câteodată, îţi facem ochii trişti, Dar imperfecţi, noi umplem un gol.... în viaţa voastră! 8.03.2018