De-ar fi să vii

De-ai şti cât doare dorul căteodată
Când aşteptarea plânge în poveste,
Că-n lumea mea, o lume demodată,
Am tremurat la orice mică veste.

Sădeam seminte pure de speranţă 
Pe cerul meu din clipa mea nebună,
La porţi de suflet puneam siguranţă
Să nu-mi mai plece visul către lună.

În nopţi adânci, prin taine răscolite
De-atâta patos ce-mi ardea privirea,          
Te căutam pe stele rătăcite
Ce mă chemau pe zare cu privirea.

Şi munţi topeam cu ochii mei de lavă,
Plantam păduri de gânduri luminoase,
Sfidam pe zeii tolăniţi în slavă
Dar te zăream în umbre dureroase.

M-ai  prins în jocuri oarbe, fanteziste,
Şi mi-ai pictat pe irişi clipa noastră,
Apoi ca nişte duhuri empiriste 
Ai bântuit  prin pana mea măiastră.

De-ar fi să vii să ne-aruncăm în mare,
Aş suspina o viaţă lângă tine,
Punând sărut pe-o floare, fiecare,
Ne-am împleti o lume în destine.

26.06.2018