De-aș fi eu lacul O, de-aș fi eu lacul ce oglindește cerul, aș purta în mine bolta înstelată, aș prinde-n undă timpul, purtându-i efemerul, tu salcie mi-ai fi, spre mine aplecată! Iar vântul ți-ar foșni miile de lacrimi, ce-atârnă prinse-n ramuri și peste mine curg, ți-aș cuprinde umbra și tremurând de patimi, ți-aș reflecta-n privire soarele-n amurg! Deasupră-ne doar norii ascunde-ne-ar iubirea, tu mi-ai rămâne-acolo, nemișcată-n mal, eu, limpede spre tine mi-aș îndrepta privirea, și ți-aș atinge trupul cu stropii unui val! Ești salcia ce plânge cu lacrimi vii și verzi, când te ating cu vântul, în dulce mângâiere, spre mine-ți apleci ramul, cu lacrimi mă dezmierzi, când simți a mea răcoare în șoapta adiere!
sâmbătă, 31 mai 2025