Degeaba strigă pomii la frunze, să nu plece E toamnă iar copile și bate rece vântul, dar dorul meu copile, e parcă mai fierbinte, e toamnă iar afară, frunza se veștejește, o duce vântu-n aer, ți-acoperă mormântul, tu ai plecat copile tăcut, în somn, cuminte! Mi-e dor de glasu-ți blând, cald și delicat, de glasul tău copile cu care îmi vorbeai, de ți-aș fi spus atunci și ai mai fi rămas, ca tu să mai rămâi, o cum aș fi strigat, cum strigă pomul frunza, nu pleca, mai stai! E toamnă iar copile și vântul bate rece, degeaba-ncerc copile, acuma, să te strig, tu ai plecat departe și nu te mai întorci, degeaba strigă pomii la frunze, să nu plece, că frunzele tot pleacă și parcă-i tot mai frig! * Icoana ta! Și tu te-ai dus, te-ai dus, te-ai dus, În lumea ta, acolo sus Că, n-ai putut să mai rămâi, Iar aici am rămas eu Și-un dor ce nu pot să-l cuprind, să înalț rugi spre Dumnezeu Și lumânări să-ți mai aprind La căpătâi! Pe aici multe s-au schimbat, Din vechiul loc eu am plecat Că-n mine-ardea un foc mocnit Nimic din ce știi n-a rămas, S-a dus tataie, blându-mi tată Și-o altă lume m-a atras, Care s-a aprins deodată De neoprit! Și-am luat cu mine un tablou Unde-s acum, la locul nou Ca să nu te pot uita, Să te privesc din când în când Și-n amintirea ta curată Să port în suflet și în gând Cu-aceiași dragoste de tată Icoana ta!
sâmbătă, 31 mai 2025