Au plecat păsările migratoare Să ciugulească din trupuri umane, Părăsite de sentimente, de trăiri, de emoții, Pe plajele virgine... Stau în rând sufletele răstignite Pe crucea nimicului Și-n jur plutește un aer trist de gol, Al morților ce-n viață nu au avut un scop... Merg pe plajă zdrobind nisipul sub picioare Și le dau rând pe rând sărutări Pe frunțile lor arse de soare... Se ridică ușor și învie, Dar mor la loc de o mie de ori Când se lovesc de-a mea privire... Tu, om ciudat, cu-n milion de trupuri și inimi Ce le ai împrăștiate printre scoici, Ce nu ai știut despre iubire și vise, Ce mi-ai despicat firea în sute de stări, Clipește des în vidul greu al chemării Și apoi din nou să mori, Cu sufletul tăiat de ascuțite săbii... Iubite, îmi pare rău! Dar aseară am visat din nou vrăbii...
sâmbătă, 31 mai 2025