De-oi adormi curând În noaptea uitării, Să mă duceţi tăcând La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie şi flamuri, Ci-mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adâncile ape, Care-n dureri adânci Se nalţă la maluri, S-ar atârna de stânci Cu braţe de valuri, Se nalţă, dar recad Şi murmură-ntr-una, Când pe păduri de brad Alunecă luna. Şi nimeni-n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Doar moartea glas să dea Frunzişului veşted. Să treacă lin prin vânt Atotştiutoarea, Deasupra-mi teiul sfânt Să-şi scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or şti că privesc O lume de patimi, Pe când liane cresc Pe singurătate-mi.
