De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăcea, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”. M-a fermecat cu vreo scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deşi nu e decât femeie, E totuşi altfel, „nu ştiu cum”. De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăcea; Dac-al ei glas e armonie, E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”. Astfel robit de-aceeaşi jale Petrec mereu acelaşi drum… În taina farmecelor sale E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.
