DESEORI
sâmbătă, 31 mai 2025
Deseori 

Deseori, erodată, o clipă se frânge
Plângând sub povara cuvintelor seci,
Exilată pe ţărmul uitării se stinge
Sub ramul uscat al iubirii pe veci. 

Deseori, obosiţi de-o tăcere păgână
Am topit foc şi-am ars gheaţă în vid,
Inutil, am sfidat că în noi e furtună
Şi că mările noastre de vis se închid.

Am uitat să aprindem luceferi în noapte,
Învinsi, am dozat compromisul în zori,
Disolvaţi de priviri şi de şoapte deşarte
Am uitat să iubim şi-am murit,deseori!

5.06.2015