A mea timiditate-i definită ca un defect ce sapă însetat în inima de soartă hărăzită să bată pentru tine și-n păcat. În fiece zvâcnire de iubire eu țin păcatul ca un jar încins de-a te iubi fără să-ți dau de știre, să nu-mi reneg amorul necuprins. Nu ne desparte astăzi o distanță ce lumea o măsoară în cătări, e vorba de a timpului prestanță ce între noi e-un șir de așteptări. Te-am așteptat ca să te naști, minune, știam că îmi vei fi ca un blestem. Bolnav prea grav de adaptațiune nu îndrăznesc în brațe să te chem. Sunt prea timid de-a mea normalitate Cum aș putea alăturea să-ți fiu? Nu pot să cred că o afinitate există între Viață și Pustiu. Tot ce ating în pulberi se transformă, iar vânturi mă-mpresoară din neant Și-un gol avid e noua uniformă cu care mă prezint abrutizant. Cum ai putea să vezi că sub tunică e-un suflet care bate pentru noi, scăldat în nevăzuta, dar grea frică de a te ști drept scutul la război? Tu poți să-i animezi ce-l preocupă: de-a îndrăzni să creadă în povești, iar gândul de iubire să erupă, pe buzele de laur să-l găsești. Vei regăsi a lui timiditate topită de curajul decident și de speranța la afinitate între un Înger și al meu prezent.
sâmbătă, 31 mai 2025