eram atât de singuratici încât ne puteam recunoaște numai în pietre în trunchiul copacilor fără nume și uneori în simetria cuvintelor pe întuneric când eu spuneam că ești tu te închipuiai a fi înainte de a intra frigul în propria-ți destrămare și când spuneai tu că nu putem încăpea în același strigăt eu mă aplecam deja spre destinul neînceput ca să te scutesc de povara ramurilor goale și cum ai putea să-mi mături picioarele târâte după tine când eu am rădăcinile crescute din spini?
sâmbătă, 31 mai 2025