Devalorizare
sâmbătă, 31 mai 2025
- Eu n-am visat iubiri piramidale,
Nici n-am abreviat vreun sentiment,
Cred în filozofii transcendentale
Pe care le plasez, subconştient,

În profunzimea limpede a minţii,
Deşi constat cu tristă-ngăduinţă
S-au devalorizat, în timp, arginţii
Trădării şi cu-atâta uşurinţă

Vorbim anost şi superficial
Despre iubire ca de-o psihalgie,
De-aceea nici măcar accidental
Nu trebuie expusă-n poezie.

- Eu am visat la o iubire pură,
Nectaru-l beau din cupe de cristal,
Alunec tandru pe claviatură,
Cu tine în duet, ce recital…

Nici Iuda n-are cum să mă mai vândă,
Nici Brutus nu mă-njunghie în piept
Că fericirii i-am plătit dobândă
Şi am primit al zeilor accept.

Acum când dimineţile-și răsfață
Mlădițele cu sufletul curat,
Noi reluăm povestea din prefață,
Zâmbim complici… Ne-am devalorizat?

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Din volumul Din paradisul aproape pierdut  -
Editura PIM Iași - 2015