Prea devreme m-ai adus în lumea de reguli şi de constrângeri, mamã! Prin mâinile mele fragile mai curg încã picãturi din interstiţiile stelare prin care-am trecut cândva… În jurul meu, se-nvârt toţi cei care se simt aici acasã, ridicã poveri, pe care le trec râzând de pe un umãr pe altul, în timp ce clipa confortabilã le-adãposteşte somnul, visele, iubirea. Pe când eu... Ating lucrurile cu sufletul, mamã, nu cu mâinile. Degetele mele se-agaţã obsesiv de tãcerea zilelor apuse şi cautã dincolo de ea, dincolo de luminã şi de întuneric, cautã amintirile, cautã începuturile. Începuturile a ce, mamã? Cã tot orbecãi prin scrumul zilelor de-odinioarã şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare. Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far, în timp ce pe sub picioarele noastre curge întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei... Mai ating uneori cu sufletul câte un colţ de stea sau câte un spin amar... Şi, nu ştiu de ce, din ce în ce mai deşi sunt spinii... Şi-atunci, la ce sã iau mai bine seama, mamã, în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus? La sufletu-mi pierdut prin lucruri sau la mâinile prin care simt cum pulseazã tãcerea şi cuvântul, lumina şi-ntunericul, începutul şi sfârşitul?
sâmbătă, 31 mai 2025