Diminețile singurătății sau iluzia-i organul meu preferat

Singurătatea-mi umflă pieptul în fiecare dimineață
Păi EU și-o tăcere nesfârșită îmi zguduie trupul Ce
organ va mai deschide gura Ce funcție îmi va da zi
ua de azi Cine cască la orizont Care pe care Un a
nimal domestic îmi nuanțează răbdarea cotidian
Alchimia inimii
văd în jur
numai
aur
Însă
eu
am moștenit
tot
plumbul
lui
Bacovia
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II