Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă, Cu mine, cu tine, cu noi amândoi, Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă, N-aş mai aprinde făclia-napoi... O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri, Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă? Din buze iveam pe trupuri clădiri, Din ploile noastre, odată, o rouă... Sub chiciura deasă, persană, în ghem, Ne încălzeam cu focuri din paie, Ninsorile toate ştiau că te chem, Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie... O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara, Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş, Iar noi dezmorţeam din umeri povara, Punându-i iubirii călcâiul pe preş. Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi; Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară... N-aş mai aprinde făclia-napoi, Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară... 27 mai 2016, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025