frământat pe roata inimii o aud uneori pe bunica în durerile facerii de părinți strigătul ei se împletește cu moartea și atunci lingura din lemn de Cruce toacă se face în clopotnița sufletului în ulceaua ciobită de tristețe setea mea de adevăr icoană îmi face bunicul cosește mereu timpul de pe obrajii tatălui încă nenăscut uneori prin lutul din sânge aud galopand caii voievozilor și săbiile scrâșnind a plânset de țară a urlet de neam din lutăria mea mică mică cât un mormânt Olarule vei voi Tu cândva să mă refaci Român?
sâmbătă, 31 mai 2025