O clipă, doar o clipă-am auzit Suava-ţi şoaptă susurându-mi lin, Ca o chemare, şi-atunci am simţit Că sufletul de tine mi-era plin. Se scuturau, încet-încet, din ramuri Mărgele grele – picături de vreme – Şi gându-mi plutea dincolo de geamuri: În zbor întins, la tine, să te cheme. Fiindcă-mi surâdea de mult ideea Să vii cu mine pe un tărâm tainic. Te-aş fi făcut regină-n lumea-aceea! Am înţeles apoi că e zadarnic: Când te-am strigat, tu nu m-ai auzit Nu mi-a răspuns nici barem un ecou!... Se scurge timpul, parcă, mai grăbit Şi nu cred c-am să te mai strig din nou. Sfioasă, Luna chipul şi-l ascunde Şi plouă, şi e noapte, şi e frig. Din ramuri, timpul picură secunde. Am obosit, sunt trist... Nu te mai strig.
sâmbătă, 31 mai 2025