Din tot ce am avut În viață, cel mai mult, Mă doare c-am pierdut Zâmbetul bun. Că n-am știut Și n-am putut păstra Din tine, nici măcar O umbră a ta. Îți plâng îmbrățișarea Rătăcită, Prin brațele deschise Într-o clipă. Din tot ce mi s-a scurs Pierdut pe veci, Mă doare Că prin viață nu-mi mai treci. Când umbra cenușie A toamnei, se adună, Nu plâng decât tradarea, Că-mpreună, Am fi putut rămâne. Uneori, Mă doare c-am pierdut Clipa când noi, Râdeam de viață Socotind că nimeni, N-o să separe Ale noastre inimi. Și cel mai mult Din ce-am pierdut Mă doare, Că mi-ai luat vara Și mi-ai dat ninsoare. Că mi-ai pătruns În suflet ,ca apoi Din cerul meu Să zbori spre alte zări. Și că mi-ai luat Să vinzi ca pe-o nimică Din buze, zâmbetul, Clipa promisă. Din ce-am pierdut îți plâng Doar lipsa-n noapte Și visul, dacă l-am avut. Și poate, Îmbrățișarea dată Pe furiș , Ce încă-aș vrea S-o mai primesc, Suiș, Să urce până-n suflet Unde tu, Ascuns să stai, Să mă aștepți să vin .
sâmbătă, 31 mai 2025