Din tot ce sunt

Din tot ce sunt voi mai rămâne dor…
Şi nici măcar atât.
Arar, o vreme, poate, mă va căuta, 
Pe calea lui, vreun gând.

Mă voi ascunde până şi din vis.
Nici umbră-n nopţile cu lună n-am să fiu
Când îmi voi umple propriul trup cu prea târziu,
Când focul sângelui din el se va fi stins.

Mă voi scălda în marea veşnicei tăceri
Şi gura mea se va preface doar un os
Ce se îndeasă în ţărână fără rost
Cu tot cu sărutările de ieri.

………………………………………	 

Din lut ce-am fost mă voi întoarce lut,
Rugându-mă să mai răsar, arar,
Ici-colo, prin vreo şoaptă, vreun cuvânt.