O piatră de lumină ţinută-n iarba nopţii de veghea unui vis neîncăput în marginile unui gând începe zorii clipei din dâra unui soare pe-o nerăbdare de cuvânt. În susul unei urme, ce încă mai nechează neterminate amintiri, cresc curcubee albe din balta unui cer, de-a cărui tulburare (te rog) să nu te miri. O mână de dorinţe, cu degetele-ntinse, să scape de la mal, caută culori în ploaie, rotund ca să le întindă pe şaua unui cal. Un zâmbet mai înalt îşi caţără arcuirea în susul inimii de vis şi şerpuieşte-n joacă prin albia unor şoapte, spre trupul crengii de cais, ce-n lemnul verde ascunde frica timpului rămas până departe...
sâmbătă, 31 mai 2025