Vină Zeiţă şi dă-mi ajutorul, Odată ajuns la Poarta cea mare, Putere să am să fiu naratorul A tot ce cu mintea clarvăzătoare, Ai să mă-ndrumi să aştern pe hârtie, De „Sus” de-o să am sau nu, aprobare! Olympul, lăcaş de vis şi vecie, E gata ca poarta să mi-o deschidă, Să mă afunde în Mitologie; Vremea ştiind cum, prin vremi, s-o desfidă, Să-mi amintească de-acum înainte Că viaţa noastră-i o efemeridă… Cântă Zeiţă şi pune-n cuvinte Focul ce dă să stârnească văpaia La gândul că printre “aşezăminte” Mă voi vedea cu mătuşa Aglaia, Cu Zeus, cu Ares, poate cu Hera, Şi cu străbuna-străbunelor: Gaia! Ce viaţă aş duce atuncea pe Terra! Fără să-mi pese pe unde-s “guzganii”, De ochii sticloşi căscaţi de Himera, Sau alte nesătule dihanii, Pe care de vrei, tu, să le “sanctifici” Adaugă la verb cuvântul: “grijanii”!… Povestea uitată poţi s-o rectifici. Istoria, chiar, de vor cronicarii. Dar cum să-i uit pe cei şapte “magnifici”, Cu Ana, Vasile şi…Teohari, Cu care îmi burduşisem ghiozdanul Pe vremea în care “Parlamentarii”, În mâini cu secera şi cu ciocanul, Trudeau să împingă tot ageamiul Pe drumul prescris de “Transgeorgianul”, - Sau, la Canal, de-i lipsea alibiul - Memoria, dacă nu mă înşeală, Sub privegherea lui Gheorghe Gheorghiu? Fuga de teama corecţională, Din zonele încă vag cunoscute, - În care martor am fost din greşeală - Ţine cu totul de timpuri trecute. Acuma, privind la poarta antícă, Pe Zei îi aştept din prag să salute… Vină Zeiţă cu har şi dedică Cântarea - ce simt că vrea să urmeze - Acelor ce, acroşând fără frică, Au vrut un popor să descătuşeze, Lăsând zălog, pentru posteritate, Viaţa lor tânără, pe metereze!… La Troia, Sparta, sau altă cetate, Oriunde întrezăreai “jambiera” O voce striga: Nu bate! Nu bate! Dar cel mai tare venea de la Gherla. (Şi, să exulte accentul bezmetic Din când în când, lătra…mitraliera). -“Eu cred că parcursul ontogenetic Are în viaţă o parte nescrisă!” Îmi zise, Maestrul, peripatetic. “Cât ai s-aştepţi la o poartă închisă? Bate, de vrei ca să ai tot suportul! Intrarea îţi este, încă, permisă.” Şi am bătut de-am trezit tot Resortul. Un trăsnet căzu, atunci, elineşte, Târând cu el un nonsens : -“Paşaportul!”... Ca pe aripi de furtună ce creşte, Când rătăcită îţi este busola, Mut stăteam, dar el mă-mpinse: -“Vorbeşte, Că, altfel, la fund se duce gondola!”. -“Cum, despre ce ?!”… Şi atunci “mini-fonul” Mă scoase din criză : -“Zi-le Parola!” -“Parola?”… -“YES !, mi-a răspuns Francmasonul, Spune-le tare cuvântul: ELENA, Şi-o să te accepte tot Parti…nonul!” O, Zeus, iarăşi mi-arăţi avanscena Cu Hector, Paris sau poate Achile?! O, Nu!, Şi-am zis: -“Ana !”, -“Care ?”, -“Perenna!”. …În juru-mi toate pluteau volatile… -”Doar o-ntrebare, cu mici amănunte, De unde-o cunoşti pe fată , Gentile?” -“De pe Argeş, cum cobori de la munte!”… C-un scrâşnet de fiare prinse-n rugină, În faţă-mi se-nfiripase o punte. Nici tu Paşaport, nici tu Carantină… Simplu, cuvântul de îngăduinţă, O treaptă între ce-a fost şi lumină. -“Bravo băiete, halal sârguinţă! - Vocea ascunsă-n ureche îmi spune - Te voi promova la prima şedinţă! Dacă continui cu persuasiune, Pe mulţi cred c-o să-i apuce leşinul. Nu-ţi cade nici o altă opţiune!”... - „Hei, ai uitat că tu eşti pelerinul?… Poţi trece, Căprare, zise poetul, Misiunea ţi-e clară. Ca şi destinul! Nu aştepta să te-apuce regretul... Dă mâna, asta-i o punte. Nu… Prutul! Şi nu uita ce-a spus…Anahoretul!” Cu ochii închişi, tatonând absolutul, Prin poartă trecui, cu ascunse tendinţe, Inocent, ducând pe umeri Trecutul, Şi-n faţă Pământul Făgăduinţei!
sâmbătă, 31 mai 2025