Cine m-a pus să mă aburc pe munte, În noaptea asta rece şi bizară, Cu zeci de ochi codoşi ce dau să-nfrunte Pe cel ce-n van se zbate, fără ţară?... Exfoliată, prinsă-n conjunctură, Gândirea mea zvâcnea incendiară. Ce "Zei", constrânşi de vreo „nomenclatură”, Tocmiţi au fost să-mi ordoneze soarta, Şi borş făcând din ea şi tocătură? Visasem Troia şi visasem Sparta, Fără să văd, de fapt, „Fata Morgană” Ce m-atrăgea de când trecusem poarta. Urcând, mereu mai sus, - prins în capcană - Cu fiecare pas, mai volatilă Mi se părea misiunea cleptomană. Pornit, dintr-un îndemn, după „feştilă”, Mă răsuceam pe cercuri nesfârşite, Cu o candoare parcă infantilă, Când drept în faţă, vrând să resuscite Ce-a mai rămas din forţele-mi pedestre, Ca după ploi, (n-am spus şi...ilicite,) Palate răsăreau pe căi alpestre, Cu eleganţă reverenţioasă. -„Hai, spune, vezi şi tu ce văd, Maestre?” El, mie, cu o voce cioturoasă: -„De când te-ai dat cu drumul la podişcă Nu poate nimeni să-şi ridice casă De teama ta. Plezneşti în tot ce mişcă! ”. Şi pişicher, nevrând să se ogoaie: „De te-nhămai şi tu, cu ei, la brişcă, Găseai să dai pe un cârnat o oaie, Cârnatul, pe o mână de verdeaţă, Verdeaţa pe-un palat. (Nu pe căsoaie!) Şi-un râs necontrolat, de precupeaţă Abia întoarsă de la parastas, Porni să salte peste fortăreaţă, Ca un răspuns la vorba-mi de pripas. -„N-ai auzit, amice, cum se vede, Ce-nseamnă să te-nvârţi la CARITAS !” „E ca o pestă care se succede La intervale, inerent, egale, Cu sunet imbatabil de monede Lansate-n Piramide verticale, (Făcute cin’le urcă să rămână În fundul gol şi fără de parale).” -„Şi... totul începând de la o stână?” Din nou un râs se prăvăli, retoric, Stârnind furtuni prin marea de ţărână. -„Pe ce tărâm de vis fantasmagoric, Îţi târâi fără de folos nădragii, Lipsit complet de simţul metaforic?” „N-ai auzit cum se-ntruniră Magii La Fondul Nominal de Investiţii, Mânaţi de-un Vânt pornit pe naufragii, Ce-a-mbrobodit mulțimea-n superstiții? De te-nrolai şi tu la CREDIT-BANG, (Un hocus-pocus pus pe dispariţii De-atâţi analfabeţi ajunşi în rang,) Nu-mi pomeneai de stâne-mpăducheate Când îţi vorbeam de-un agrement de gang!” Ca inculpat, în ambiguitate, Mă chinuiam să prind ce mi se spune, Cu-atât aplomb şi excentricitate. Dus, pe meridiane, de-o viziune, (C-un cerc mai sus consolidat pe scară,) Credeam că traversez printr-o minune, Mistic indusă şi misionară. Şi, poate, avansat, pe negândite, Din Jocul ăsta să mă văd afară... Toate păreau gândit-înlănţuite; Mirat, vedeam mărşăluind coloane, Către „un nu ştiu unde”, îmbulzite... Un maraton? O cursă-ntre „ţurcane”? O defilare care se răsfiră La dangătul produs de megafoane? Simţind cum gândurile-mi se lungiră, În alterare hipertrofiată, Maestrul le opri, unde porniră: -„Din nou ţi-e mintea greu îmburniţată; Nu încerca să ştii de ce se-aleargă Pe-o cale încă nedeterminată!” Din stânga, unduind precum o vargă, Coloana celor fără rost în viaţă (Bătrâni ajunşi să fie duşi pe targă Nepricepând de ce pai se agaţă) Spre Parlament zorea, în disperare, Orbecăind precum măgaru-n ceaţă. Pe altă parte, cei în sărbătoare, Pe-un BANCOFLEX delapidat, cu pile, (De nerecuperat prin dislocare,) Cereau şi în Senat drepturi fertile. -„De ce ne-amestecăm în treaba asta?!” -„Să punem mâna pe Palat, copile! De câte ori să-ţi spun că "dreapta"-i casta Cu-acces direct la poarta principală?! Locotenente, vrei să treci năpasta? Dă-te cu ei şi uită de răscoală! Intră în rânduri - nu eşti oarecine - Şi n-ai să te întorci cu mâna goală!... Şi am ales. Calea era în mine!
sâmbătă, 31 mai 2025