Eram, pe-"Olymp", o simplă vietate, Ţinând în mâini mănunchiul de puteri; Un Hercules, scăpat de sub lăcáte, Ce plimbă moartea către învieri, Ros de-ndoieli, sperând să regăsească, Pierdută, calea zilelor de ieri... Nimic n-ar fi putut să mă oprească Şi cine-ar fi-ndrăznit să se opună Puterii care se porni să crească, Sporind în clocot şi stârnind furtună Pe vastele alei, de "Zei" prescrise, Pe cei de rând anume să-i supună? Eram pe-"Olymp"! – un vis descins din vise, La care-atâţi ar fi voit s-ajungă – Zăgăzuiţi la porţile-i închise. Ţinându-mi strâns "averea" într-o pungă, Eu mă plimbam pe largile-i culoare, Cu o plăcere ce-o doream prelungă. La doar un pas de imortalizare, Cu chipul strălucind ca-ntr-o oglindă, Treceam pe lângă "Zei", în conspirare, Nemailăsând nimic să mă surprindă. Era doar vanitatea mea crescută, Sau lumea de afară, suferindă?!... Rătăcitor prin "ántica redută", În braţe cu "armura" cea străveche, Mi-era fiinţa-ntreagă străbătută De nişte forţe fără de pereche... Când, "croncănit", m-am scuturat amarnic, Ca oaia când se scutură de streche: -„Am prevăzut că visul nu-i zadarnic; Răsplata va veni cum se cuvine. La uşa mea, te voi numi "uşarnic". Dar, nu te fuduli printre "jivine", Că ăştia "te ucide" pe la spate, Mai rău ca "agenturili" străine. Fă-ţi, din nimica, oportunitate, – Din "vânturi" cum atâţi îşi fac avere – Şi adă-mi semnul de loialitate!” Oare să-l duc? Tii, ce frumos mi-l cere! Achile l-a pierdut de-o veşnicie, Iar El îl vrea, mărindu-se-n putere, C-o ispitire vagă de simbrie?! Deci, truda mea – ajunsă la scadenţă – Cum aş putea s-o dau pe veresie?! Dacă am dovedit obedienţă, Şi-am fost, de-atâtea ori, samaritean, E, doar, că n-am crezut că am potenţă Prin mine să mă văd... olympian!... (Din urmă "vocea" mă urmă vagmistru: „Eşti "advansat"... la grad de... căpitan!”) La „căpitan”?... O notă-ntr-un registru?... Cu-"armura" ce extatică mă-mpinge, Pe scara "Zeilor"? Pot fi "Magistru"!... Decis – s-ating ce nu se poate-atinge De cei îngenunchiaţi, în prosternare – Şi cu voinţă unică de-a-nvinge, Am apăsat pe clanţă la intrare. Surprins, cu mâna încă pe desagă, Buzna am dat în plină adunare. (Pentru o clipă viaţa mea pribeagă – Fulgerătoare trecere prin vreme – S-a derulat, topindu-se, întreagă.) „Îi am pe toţi în mâini, de ce m-aş teme? De ce să-i las să-şi numere arginţii? Acum e-acum! E timpul! Clipa geme Să mă înalţ cum mi-au prezis părinţii!”... -„Întoarce-te mai iute "căpitane" Că, altfel, au să te mănânce "Sfinţii"!”... „La naiba! Şi comenzi şi microfoane! E liber cine vrea să te asculte... Eu sunt sătul de sfaturi şi ciolane; Nu-mi trebuie nici grade nici insulte! Stăpân fiind pe forţa ce dezbină Pot declanşa, în jurul meu, tumulte!” Şi c-o sfidare, neaoş-carpatină, Fără să pierd o clipă de gândire, M-am deşirat sub conul de lumină: -„Hei, Voi!, cei "condamnaţi" la nemurire, De-o lege strâmbă, nejustificată, Contând pe "haita" josnică la fire! Vă-nvinuiesc de crimă şi, pe dată, – Puterea ce-o deţin, mă-ndreptăţeşte – Să vă aduc legaţi la judecată!” O linişte, cum rar se pomeneşte, Un gol născut, ce prevestea furtuna, Cuprinse-ntreaga sală, ca-ntr-un cleşte. Întocmai ca pe când trăia... "Străbuna". Eram acolo – vajnică salvare! – Să ciopârțesc, înverşunat, cununa "Gângavilor" ajunşi, prin uzurpare, Mai sus decât au fost, cândva, "Titanii". Şi cum eram, peste mai mari, Mai Mare, Puteam să le gătesc de petrecanii Ori să-i arunc pe toţi de-a berbeleacul, Aşa cum ei făcură cu "tiranii"... Dar, cum îmi descifrasem zodiacul, Voind "puterea" mea cu toţi s-o vadă, Am rupt sigiliul, zguduindu-mi veacul!... Dă pe ei, Doamne, o Mineriadă!* *MINERIADĂ: Festival de cântece şi dansuri, de origine carpatină, la care premiile se împart cu bâtele. Organizatorii, „necunoscuţi”. (n.a.)
sâmbătă, 31 mai 2025