Doi bănuți

m-am luat la ceartă cu dumnezeu
pentru doi bănuți de argint uitați într-un cufăr 
undeva in marea roșie de sânge 
de cai si călăreți cu zale
si pentru ce ?
să râdă cezarul sătul de orgiile romane?
in timp ce sângele martirilor purtat de valuri
strigă spre cer înăbușit de furtună
piere si ultima stea ucigând speranța din clipe
pentru doi bănuți de argint
se sinucide versul atârnat de o grindă
peste care cerul toarnă smoală aprinsă
pentru doi bănuți de argint mă cert cu dumnezeu
nu-l las
nu mă lasă 
leii din arene, bucăți de carne putredă smulg din trupul meu ars
numai argintul nu arde
doar se topeste luând forma unui alt tiran însetat dupa iluzii deșarte 
nero zâmbește prin ochii mei
arde sufletul romei 
miroase a foc si frumos, 
pe mâinele mele semne de cuie
pe-obrajii mei semne de lut, inima încă tânjește după argint si blestem 
mă cert cu dumnezeu pentru ce?
pentru pruncii uciși în nazaret ?
pentru fiul ucis pe o cruce?
sau pentru omul firesc care nu a murit niciodată?
mă despart de blestemul bănuților
limpede creste izvorul de sine
dumnezeu rămâne stăpân 
eu doar o ecuație ințeleasă greșit

doi bănuți