Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, căţel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Şi carele acum la o fereastră-n casă, Şezând pe un covor de cele mai frumoase, Afară mândru se uita. – Jujucă: ce mai faci mata? Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) – Îţi mulţumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Şi pe saltele moi când vreau mă tăvălesc. Dar spune-mi: ce faci tu? – Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger, Păzind ograda la boier; Dorm lângă poartă, sau cu caii, Şi de la bucătari ades mănânc bătaie. Ba ieri şi un fecior trei lovituri mi-au tras, Pentru că n-am lătrat la vreme şi la ceas. Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare Ai căpătat favor asupra-ţi aşa mare? Ce slujbă la stăpân în faptă împlineşti? Fiind atât de mic, în ce te bizuieşti? – Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte şi joc ca omul în picioare! Din oameni iarăşi sunt la soartă în favor, Pentru că-n două labe ştiu a-umbla uşor Şi fac apporte Când pot.
sâmbătă, 19 aprilie 2025