Frunză verde de susai, Mă-ntorsei iară pe plai Cu mireasa pe sub strai Să mai prind ceva de trai! Pe mândruţa să mi-o îmbrac Cum i-a fi mândrei pe plac. De când plaiul am lăsat, Traiul bun eu l-am uitat. Arma-n sân mi-a ruginit, Nimic n-am agonisit. Mă lăsai pe plai deoparte, Unde soare nu străbate Sub frunziş de ciritei, Unde trec turme de miei Şi mocani bogaţi de vite, Cu chimirele ticsite. Nu ştiu turmele lua-le-aş, Ori chimirele zmunci-le-aş Că nu-i vreme de pierzare, Că s-aude în depărtare Zgomot de potiră tare. Frunză verde de agude, Ian vezi frate ce s-aude? Graiul dulce-a mândrei mele Ori zgomot de poteri grele? De-a fi puica mea frumoasă, Ad-o sfântul sănătoasă, Sufletul să-mi răcorească, Zilele să-mi îndulcească, Iar de-a fi potira grea Care paşte viaţa mea, Las’ să vie că-am o flintă Pentru potiră gătită, Să-i pun plumbul subsuoară, S-o străbată-n inimioară!
sâmbătă, 19 aprilie 2025