Dor

Liniştea a coborât ca o ceață deasă într-o seară de toamnă
Şi felinarele aleilor umede din parcul tăcut, conştiința îndeamnă
La demnitate, precum frunzele desprinse din copacii  resemnați;
Ele simt nemurirea şi salută în cor paşii-n ecou măsurați! 

Vântul emoționat nu-ndrăzneşte să spulbere covorul cu gânduri...
Zgribulite de primul frig al toamnei, acestea  tulbură norii suri,
Se destramă-n tristeți sub privirea trecătorului cuprins de fior
Şi de-a verii-amintire udată de lacrimile reci prinse-n  dor.