te-aş mai deschide şi astăzi floare uitare scrisoare mirare iubito paradis e numele tău curge prin mine dureroasă ninsoare răbdare culoare atât de frumos am zburat amândoi picuri mici licurici obosiţi mistuiţi amintiri frământate de soare ţi-aş mai pune şi astăzi duios curios păcătos sărutul pe buze şi gene parcă aud şi acum râsul tău adunând în mine poeme aş mai pune o dată viaţă gheaţă dulceaţă peste sânii tăi răstigniţi rătăciţi părăsiţi împărţiţi de căuşuri de palme străine dar nimic din ce aş mai face azi mâine mereu nu mai poate ajunge la tine eşti eternitate