Dorinţă

Priveşte-mă... când soarele apune
Şi se topeşte vag, în depărtări,
Atunci căuşul palmelor fecunde
Va netezi fecunde sărutări….

Ia-mi  inima topeşte-o la foc rece,
Transformă-mi-o în pană argintie,
De-ar fi să pleci din existenţe sumbre
Ascunde-o sub vreun  colţ de pălărie.

Nu m-ameţi cu veşnice regrete, 
Nopţi nedormite, gânduri în zadar,
Ce te-or lovi cândva, prin vremuri grele,
Şi-ţi vor călca prin suflet  iar şi iar….

Căci voi fi fie vis, fie furtună,
Dureri ascunse-n spaţii străvezii
Sau orice-ai vrea să fiu în lumea asta
Ca să mai poţi în  braţe să mă ţii...

Priveşte-mă când luna alburie
Se înalţă atât de mult în depărtări
Iar raza ei în răsfrântă –n nemurire
M-alintă vag mă-nvăluie-n uitări

Îmi netezeşte calea nemuririi
Acea pe care, de un timp încoace
M-am pomenit deodată fără  voie
Şi fără ca  să mă mai pot întoarce………..