Mă mângâie cerul c-o ploaie de stele, Sub semnul heraldic al vieții de-apoi. - Eu seară de seară mă plimb printre ele! Să uit de tristețe, să uit chiar de noi. Am sufletul plin de candoarea iubirii, (pe buze îmi râde sărutul lăsat). - Ca sacră dorință ce-i a fericirii! De care mult timp noi am scăpătat. Sunt umbră de nori îmbrăcată în șoapte, - Însemnul real în destin incomplet! Când dorul de tine colindă prin noapte, Să-ți afle misterul (chiar de-i incorect). - Adastă luceferi pe ceru-nstelat! În mii de culori de-acum cunoscute. - Deplânge în suflet destinul ratat! Cu lacrime grele ... de tine știute. Eu zilnic las dor ca să zboare spre tine, - Fiind veneticul destinului mut! (nu știu nici ce soartă mai pot eu reține), Pe care, măcar, tu să n-o fi avut. Plutesc într-un vis printre nori rătăcit, (fiind ireal în lumea stupidă). - Știind că, de mulți, eu n-am fost dorit! ”Și chiar nu mă vreți ca bună partidă”. Eu seară de seară mă plimb printre stele, (sub semnul heraldic al vieții de-apoi). -Mă mângâie cerul cu doruri prea grele! Când eu vreau să uit,de toate, de noi. Brăila,septembrie 2017
sâmbătă, 31 mai 2025