La margine de codri seculari măceșii răzvrătiți ne stau în cale, ajungi târziu, trecând printre arțari, purtând în ochi miraje ancestrale. Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung, Simt liniștea tăcerii cum se curmă, aș vrea din sărutare să mă smulg, presimt îmbrățișarea ta din urmă. Dar ne oprim, te-ntorci către apus, cu ochii adânciți departe-n zare, eu te privesc din umbră readus dintr-un deșert cu dune mișcătoare. Resimt răceala din sărutul tău, adânc intrat în buze, ca o lamă, și îndoiala-n suflet, ca un hău, strivind-mă cu reci fiori de teamă. Tăcerea-n jur devine tot mai grea, mă-ndepărtez pe clipa care moare, rămasă neclintită-n urma mea, te rătăcești prin razele de soare. Aș fi dorit să mă oprești din drum dar te-ai ascuns în falduri de tăcere, pe când apusul prefăcea în scrum dorințele din gânduri pasagere. Vacanțele de vară s-au sfârșit – ai dispărut în prima zi de toamnă, eu mai păstrez doar dorul răstignit să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
sâmbătă, 31 mai 2025