În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns’ ţinea Şi singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieş sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele şi muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme aşa îl ghiftuise, Că copilaşul gingaş de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei şi mance de cuconaş să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăştiară toate, Şi, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el… Chiu, ţipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti aşa cuvinte: „Că mance de prisos, Oricum, şi-n orice stare, n-aduc vreun folos”.
sâmbătă, 19 aprilie 2025