Zboară păsări în zările-albastre, Te mai simt cum treci prin inima mea, Răscolesc, în suflet, poveştile noastre Alungate de soartă pe margini de stea. Plâng salcâmii cu flori condamnate, Vântul bate pe câmpuri uitate-ntre noi, Trec talazuri peste-a iubirii cetate, Cum să-ntorc timpul, iubire-napoi? -Dragul meu, primăvara această e tristă, Ţi-aş zâmbi la fel ca-ntrecut, dar tu ştii... Nu pot crede că ce-a fost, mai există, Eu te chem neîncetat, dar nu vii! Depărtarea te-a dus cu apusul în zare, Pescăruşi ţi-au purtat pân-aici lacrima, Ochii mei rătăcesc pierduţi peste mare, Ce-am să fac? îmi întreb zi de zi inima. Poate anii-au trecut fără rost aşteptând Dragostea unei flori deja scuturate, Am sperat să mă văd într-o zi alergând Spre iubirea, din vise de îngeri lăsate! -Zâna mea, eu trăiesc acum pentru tine, Nici nu ştii câte stele din cer am rugat! Te-am avut tot timpul aici lângă mine, Tu îmi eşti Paradisul de flori, minunat!
sâmbătă, 31 mai 2025