Se simt mirosuri de sulf în aer... Un aer expirat de mulți plămâni, De multe suflete ce l-au păstrat În adâncul sentimentelor lor... Este o realitate incertă... Nu m-am hotărât dacă vreau s-o visez, Dar nici nu vreau să o trăiesc... Este prea plină de cioburi, spărturi și rămășițe, De trăiri uzate și amintiri păstrate Prin buzunarele găurite ale blugilor rupți... E o trăire modernă pentru spirite vechi... ...Mă ard mai tare plămânii Inundați de fumuri gălbui... Înalț capul și-l înclin un ceas Și buzele se lipesc de un gât uscat, Uscat de doruri, de vânturile chemării, De ochi nevăzuți, de inimi divizate in așa puține stări... Sufletul emană un abur lipicios Și bătăile inimii cresc alert, Ne ținem legați în jurăminte nespuse Până la următorul apus, Când lacrima cade străină Pe pielea neatinsă de iubire, Udă vrejul sărutului firav Al plecărilor pe care doar gările le-au cunoscut... Mi-e dor și, totuși, nu... Când ești aici (așa departe), De nu vom muri până la noapte Să nu mai spui că mă iubești! Picturi abstracte se văd pe fereastră Și-mi dau seama ce mult a trecut Aud al minții glas sfânt, mut Ce-mi țipă să nu mai trăiesc în trecut... Doi ochi apar grăbiți pe geam Și-mi spun că sufletul a mai durut, Dar mă întreb cu zâmbetul gol: Ce suflet, dacă nici măcar nu l-am avut?!
sâmbătă, 31 mai 2025