Eu o ştiu din cartea sfântă, Şi ţi-o spun, să te fereşti! Baiazid, tălmăcitorul Vrerilor dumnezeieşti, Ale cărui vorbe-arată Drumul spre-adevăr, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Nopţii drum, Predica-n moschee odată: – „Dumnezeu, el ne iubi, Să-l iubim şi noi.” Într-asta Ben-Said grăbit veni: – „Mare-nvăţător al nostru, Cel de-Allah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri măgarul, Şi-am avut astă’ noapte-un vis Şi te-ntreb aici pe tine, Că tu ştii şi poţi să-mi spui.” Baiazid privi la dânsul Şi-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: – „Spuneţi, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?” Toţi tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: – „La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am ştiut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o ştiu şi eu!” Baiazid încet se-ntoarse, Şi-arătând spre-acel bătrân: – „Ben-Said, tu caţi măgarul, Iată-l, ăsta-i, adu-i fân.” Mi-a rămas aminte vorba Marelui învăţător. Ben-Saizii nu văd alta Decât tot durerea lor, Şi când unii poartă lupta Plini de-avânt, grăbiţi răsar Ben-Saizii să-i încurce Cu pierdutul lor măgar. Iar când vezi că mulţi iubirii Inima tăcuţi şi-o închid, Tu de Ahmet îţi aminteşte Şi de ce-a spus Baiazid.
sâmbătă, 19 aprilie 2025