Dunărea

E un miros de proaspăt și de viu,
de apă găzduind natura-nfiorată, 
se sparg de maluri unde clipocind sălciu, 
zvâcnind lumina din adâncuri tremurată. 
Se scutură de adiere salcia pleșuvă, 
îmbrățișând din rădăcină țărm setos de apă,
copaci pletoși, plecați la talpa udă, 
fuioarele pământului adapă. 
Din trunchiul gros zbârcit de mărturii, 
răzbate-un zvon de lungă așteptare...
Se-aude glasul pescărușilor zglobii, 
rupți parcă din sărutul răsăritului de soare. 
Un ciripit vioi sărbătorește vara 
din crengile înamorate de verdeață. 
E pace pe această margine de lume...
Veghează-n albia de doine Dunărea măreață.(20 august 2019-Iulia Dragomir)