Durere

De aş căra pământul cu sacul în spinare
Pe ploaia îndrăcită şi vântul temerar,
De aş avea nimicul pe care lumea-l are
Tot aş iubi femeia fǎcâd din ea altar.

Şi mintea de mi-ar fi de vise năpădită,
Simţindu-le-n rărunchi cumplita lor durere,
Nu m-aş lăsa corupt de-o viaţă liniştită,
Trăind realul crud ca singură avere.

Mai trag uneori targa pe veşnicul uscat
Deşi cerul mă udă cu un noroc grotesc
Băgându-mi şi în traistă, făcându-mă bogat,
Sǎ port grija perenǎ, să cred şi să iubesc.

Iar de lucrez asemeni cum se lucreazǎ-n lume 
Nimic nu mǎ împinge sǎ îmi permit şi toane,
Sǎ trag cu disperare perdeaua  peste glume
Ce mi-ar mǎrii durerea în suflet şi-n ,,piroane”.