Durerile se iartă Regretele au emisferele în stază Și bisectoarea împăcărilor se frânge, La antipozi nici un ecuator nu mediază, Nici un atlas de nori nu ne mai strânge. Nu mai parcurgem echități hebdomadare, Sunt nopți plecate din amurg alergic Ce duc spre zi un clar obscur din zare Ca miopia unui suflet paraplegic. Distanțele au prospețimi de artefacte Și dezbinăm scântei cu monogramă, Care mai ieri confesionau în cataracte. Azi sunt efemeride seci, rugini pe-o ramă. Zidim, furând precum o calfă meserie, Autarhii în asfințit de schituri vide Jertfind minuni în palisade de hârtie, Suntem vasalii unor cetățui aride. Stabilopozi de ceața se unesc tăcut, În contraforturi orientate din trecut Spre-un timp cu semnul minus, abătut, Cu ascendent în infinit contrafăcut. Un soare ne apune pal, intempestiv Dar Luna îl îmbie cu magnolii, Regretele, chiar dacă au ecou tardiv Sunt muzele iertărilor dintre orgolii. Marian Puscasiu August 2015
miercuri, 16 iulie 2025