E frig

E frig

E cerul zid, sub el toate răsăriturile sunt  curcubee în bernă,
Şi gerul asmute lichenii  de timp prin crusta tăcerii
Şi vântul pustiei preface lumina din ochii frunzelor în gheţare
Hotarele de iluzii şi fantasme sunt duhuri de ceaţă eternă
Şi toate ucid înseninările şi apusurile cu infuzii ale durerii
Şi frigul din Soare împrăştie eclipse totale de căutare.
Eu te căutam, Miracol în abscisele de nevăzut ale planetei,
Şi mă încălzeam la flacăra lumânărilor stinse de Timpul Împotrivă
În tot acest carnagiu teluric şi hibernal visele se netrăiesc
În gheaţa cenuşie a unui impas pietrificat al statuetei
Ce am devenit odată cu plecarea ta exhaustivă.
Şi iarăşi e frig în spatele oglinzilor cu reflexe de burlesc,
Şi tot ce pot să fac este să aduc ofrande de verde crud siluetei
Tale, rătăcită în liniile de destin ale palmelor mele aprinse
Cândva, la începuturile zborului albatroşilor, cu petale de apus.
Ce a câştigat Timpul când plecarea ta a declanşat gerul în spirale ninse
În afara unor clepsidre, dezintegrate de secundele care nu-s?
E tot mai frig în amintirile mele cu tine
Şi de aceea, primeşte te rog aceste flori, de gheaţă atinse…

Marian Puscasiu