Ea-şi urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-o dată, Zic o vorbă, ea tresare Şi se uită-n altă parte Şi răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropii Şi vorbesc şi îi dau sfaturi; Ea se apără c-o mână Şi se uită tot în laturi. Când pe talie-i pun braţul, Ea se frânge, va să scape, Dar o trag mereu spre mine, Mai aproape, mai aproape. Mai nu vrea şi mai se lasă. Capul ei mi-l pun pe umăr, Pun pe ochii-nchişi, pe gură, Sărutări fără de număr. Şi la piept o strâng mai tare. Răsuflarea-mi se sfârşeşte; O întreb de ce-i mâhnită, O întreb de mă iubeşte. Iar ea ochii şi-i deschide Mari, puternici, plutitori: – îmi eşti drag din cale-afară, Dar obraznic uneori.
