E-atâta primăvară-n noi
sâmbătă, 31 mai 2025
E-atâta primăvară-n noi, 
Au înflorit salcâmii iară
Și un trifoi cu patru foi
A scos timid obrazu-afară. 

Degeaba se-nfurtună norii
Și tropotesc pe ceruri caii !
Se-ntorc din depărtări cocorii, 
Pe luncă fluieră flăcăii, 

Își primenesc cămășa prunii,
Bujorii își fac jurăminte
De-a-nmugurit pustiul lunii...
Nu-mi cere, dar, să fiu cuminte !