echivalențe lirice
sâmbătă, 31 mai 2025
pliant

vorbe nepotrivite -
umbrele  unei căderi din adevăr
ascund calea
-vreme
marcată de irațional-
orientări spre
fățărnicie

Nopțile Albe:
nu mai vrem să fim liberi;
noi suntem voi.
-exercițiu eșuat
prin vâltoarea emoțiilor,
nu se mai vede 
drumul spre casă.

*

închisoarea Stanfort-
prizonier și paznic
într-o relație dezumanizantă...
~șabloane verbale
străbat câmpurile morfogenetice:
"nu ai de ales, 
trebuie să continui".

realitatea simulată
devine reală-
#8612 are tulburări emoționale.
~prin inversiune,
compasiunea 
e transformată-n slăbiciune-
nimeni nu scutură   pomul.

amprentarea demonică a conștiinței-
# 819
nu-și amintește numele.
~dimineață stearpă,
priviri împietrite.
trăirea-n inimă
e atrofiată.

joc măsluit-
psihologul Milgram
experimentează obediența.
~între celule,
influențele telurice
anulează personalitatea;
orbecăind în noapte…

stadiul agentic-
translatarea responsabilității
aiurea...
~disonanțe 
produc
un dezmăț
al simțurilor.

sub comenzi-
timpul este deformat,
răspunderea morală-i transparentă.
~în spatele scenei,
o minte fără orizont,
trage de fire:
să-nceapa spectacolul!

*

vârf de aisberg:

fenomenul Pitești-
" cea mai mare barbarie
a lumii contemporane"
~frica
transformă  victima în călău;
lumina  din suflet devenind  întuneric.

bat clopotele
pentru martiri-
pentru cei  care au ieșit cu haine strălucitoare
din iadul închisorilor comuniste;
bat clopotele, oameni buni,
să ne aducă-aminte,
că Dumnezeu e cu noi.