Ecou de Mai
sâmbătă, 31 mai 2025
Ecou de Mai

Venit-a luna Mai pe ale noastre plaiuri dragi
Cu-tâta mare bogăţie, de flori înmiresmate!
E-atâta frumuseţe, aşa cum ele sunt create,
Şi-nviorează inima, când gânduri apar vagi.

Dacă ţi-arunci privirea ziua, sau pe-nserate
N-ai să te-ncurci în verdele frunzelor de fagi,
Şi nici în amalgamul, - de ierburi şi de fragi -
Ce împreună alcătuiesc, izvorul de sănătate.

În Mai e timpul, de-aduna spre conservare
Primele plante-ceai, ce protejează sănătatea,
În ele Creatoru-a pus tăria lor de vindecare

Atunci când omul uită de-aş mai face partea,
Ca să şi-o menţină, fără exces prin abuzare,
Mărindu-L, fiindcă i-a lăsat deplin libertatea.

Flavius Laurian Duverna
02 mai 2014