Ecouri pierdute
sâmbătă, 31 mai 2025
Şoapte rătăcite
Ale unui zbor frânt,
Ecouri pierdute
Ale unor amintiri glaciale,
Cioburi colorate,
Aruncate în dezordine pe jos
Ale unor oglinzi paralele
În care timpul nu se întâlneşte
Niciodată
Cu noi înşine,
Pustietate rece,
Toamnă a sufletului,
Dedublare a destinului,
Vis interzis
Îmi eşti tu mie, 
Trecut...