Elegie

E orb timpul ce mi-a rămas…
Morţii-mi respiră transparenţa,
trec printre ei
ca şi cum nu mai sunt înfipt în carne.
Pune zăvorul!
Să nu intre vântul
să-mi şteargă urmele ce le-am lăsat
pe trupul şi sufletul tău.
Mi-e frică să cad…,
ca unui cerşetor palma
îmi tremură pe buze lumina,
pomană să primesc încă o noapte
pentru o altă dimineaţă.
Niciodată, nu am iubit mai mult clarul de zi.
Mă aşteaptă mama…
Nu plânge, iubito !
Aprinde o candelă în inima ta,
Să lumineze tot ce am trăit împreună.