Eminescu-i izvor de iubire-n suflet glăsuind, Plimbându-ne-n natură la pădurile de argint, Cu cântecele dulci-n miresme de flori minunate Și vântul puternic ce-adună frunzele moarte. Eminescu-i surâs și iubire-n oglinda albastră, Raze de soare ce vin spre floarea măiastră, Păduri de iubire ce se reflectă pe lac Și lumina cerească vine când undele tac. Eminescu-i comoara de slove cea mai mare, Cu plopii fără soț ce-n plimbare nimeni nu are, Iar frunzele cad pe rând de vânt legănate, Privind peste satul natal văzut de departe. Eminescu-i al țării noastre luceafăr Ce luminează-n noapte florile de nufăr, Iar raza din stele ce-alunecă ușor în seară, Îndulcește prin rimă și inima amară.
sâmbătă, 31 mai 2025