Simţul omului îi spune, Dacǎ omul e citit, Cǎ plǎcerea nu apune Oricât ar fi de sfinţit. Dacǎ are şi-nzestrarea Sǎ-nţeleagǎ cât de cât, Omul îşi deschide zarea Devenind mai hotǎrât. Trǎind cu experienţa, Pune bazǎ artei lui Pân-ajunge la esenţa Ce dǎ aripi visului. De-i lovit şi de ştiinţǎ, Arta lui are un scoc, Sǎ dea sens la neputinţǎ Ocolind pe dobitoc. Când folosul e-n plǎcere, Omu-i socotit isteţ De o lume-n decǎdere Şi aproape de dispreţ. Ştim cu toţii cǎ în lume Focul arde-n soba ,,Vesta”, Dar de ce? Şi cum anume Face el lucrul acesta? Tot ce este şi se-ntâmplǎ Dacǎ ştii sǎ formulezi E-o victorie de tâmplǎ Care face sǎ te vezi.