Un asfințit îmi flutură-n oglindă scrisori ce curg din ceruri arămii Și-o frică nevăzută mă colindă drept epilog la ce ai vrut să fii. Și eu ți-am scris în vremuri de legendă Cum m-am născut atunci când ai cedat Fâșiile de suflet în arendă către-o iubire fără de rabat. Te-am întrebat în stoluri de cuvinte De ce am fost alesul cel dintâi? Când toata lumea îți era-nainte, de ce ți-am fost iubirii căpătâi? Știi ce iubire am simțit în mine când te-am găsit o floare scânteind? M-am înălțat rebel dintre stamine cu aripi de polen să te cuprind. Te-am învelit cu focuri din dorințe cu sărutări și soapte de amor Și te-am tratat de-a lumii ingerințe zburând în doi spre-un cer absorbitor. Ți-am desfăcut un Univers în cale spre a păși spre tot ce ți-ai dorit Și, pas cu pas, ți-am așternut petale din dafinul iubirii înflorit. Când ai ajuns pe nesperate creste dorite de internele trăiri, te-ai lepădat de vis și de poveste și m-ai lăsat captiv în amintiri. Ți-ai aruncat privirea fulgerește spre dafinul ce-n dreapta te-a urmat, ce și-a distrus corola banditește ca al tău drum să fie fermecat. Fără de flori, ți s-a părut privirii un amalgan de crengi fără de rost Și l-ai împins pe panta despărțirii, Tristeții să îi fie adăpost. Tăcerea din cuvinte ca o bardă în inimă năprasnic a țintit. Amorului simțire să o piardă În lunecarea spre un asfințit. Bolnav de dor și de a ta făptură nu am căzut, așa cum ți-ai dorit. Destinului m-am oferit suptură, dar am rămas cu verde colorit. Curat și pur, așa cum mi-e destinul, la dulce așteptare predispus, pe-un petec de brasardă îmi scriu chinul De-a te iubi cum te iubesc: NESPUS! Dedicata tie, floare a destinului meu
sâmbătă, 31 mai 2025