Nici n-apuc bine să mă trezesc Şi cât timp cafeaua îmi dă în foc Intru în poezia rămasă întredeschisă de la ultima insomnie Când brusc zori le îşi încep marea invazie Mă retrag în următorul poem pierdut De frica paraziţilor nu mai deschid gura Lăsând lucrurile să se întrupeze doar în scris Cine citeşte va înţelege Cine nu va învăţa cel puţin să tacă Tristeţea însă nu mai aude niciun lătrat Cucurigu Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
sâmbătă, 31 mai 2025