Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară Nu mai există niciun fel de coeziune Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine Iubirea a dispărut dar nu ura indiferența i-a luat locul Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indife renței absolute Nu ne mai impresionează nimic Nici măcar cinismul celorlalți sau al nostru Trăim ca niște cadavre ambulante Comunicăm cu ceilalți doar prin simțuri și cinism Trăim în concubinaj cu propriile noastre neveste Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut Nici Orientul nu-i mai breaz Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini Privim soarele și ne întunecăm Nu suntem bineveniți nici în paradis nici în infern Purgatoriul nostru e fără capăt și din fericire fără coadă Deziluzia e folosită ca armă de nimicire în masă Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții Și ne descurcăm de minune Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni Între noi și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie Un gol istoric Cineva vrea să ne fure destinul Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus Doamne iartă-l și ajută-l Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
sâmbătă, 31 mai 2025